To C.
Simt cum ma bantuie din nou aceeasi dorinta veche,prafuita, timida,speriata poate de schimbarile prin care a trecut... Pot sa spun ca timpul mi-a modificat multe visuri sau idei, dar ceea ce intotdeauna mi-am dorit a ramas acolo, s-a retras pe moment, dar in cele mai intunecate momente ale mele,revine sa imi aminteasca de o iluzie, de un scop pe care imi doresc cu orice pret sa il ating. Nu as vrea sa dau glas acestui vis si poate nu o voi face niciodata, dar stiu ca l-am tinut in palma candva, si l-am lasat sa se degradeze, sa se distruga si am ajuns din nou de unde am pornit. Din pacate uneori nu e suficient sa ne imaginam ce vrem sa obtinem, unele lucruri pot fi demne de apreciat in teorie,atunci cand sunt inca abstracte,nematerializate. Dar cand ce aveam a devenit concret, simteam un gol imens,o lipsa, imi dadeam seama ca rational obtinusem ce am vrut, eram aproape de perfectiunea imposibil de atins, dar nu o simteam. Da, aveam si adoram siguranta pe care mi-o dadeai, dar ceva era atat de gresit,de imposibil de reparat, iubeam ideea de noi,dar nu te iubeam pe tine suficient de mult. Suna crud,dar nu imi statea in puteri sa controlez acest sentiment de vid care ma chinuia, m-am urat atata timp pentru ca nu puteam sa apreciez ce era intre noi, sa fiu pentru tine asa cum ai fi meritat. A trecut atat de mult timp si astazi ma gandesc din nou la noi,la ce a fost, la imensa bogatie afectiva de care dispuneai si pe care voiai sa o impartasesti cu mine,dar eu (din motive inca necunoscute mie) nu puteam sa o primesc. M-am mintit pe mine insami,pe tine, pe toti cei din jur luni intregi ca totul era si in esenta,la fel ca in aparenta:ideal si frumos, ca luptam sa indepartez barierele puse de distanta fizica, dar de fapt luptam doar cu mine insami, cu raceala din sufletul meu. Nu stiu si nu pot sa imi explic in totalitate ce se intampla cu mine atunci, daca imi lipseau artificiile sau entuziasmul, sau pur si simplu nu eram capabila sa indepartez ceata din jurul meu, dar ma gasesc amintindu-mi ca erai exact ce imi doream,dar nu puteam sa simt acest lucru. Acum,cand sunt bantuita de pendularile constante de durere si fericire cauzate de alte persoane (care nu au meritat nicicand atentia de care pe tine te-am privat, pentru a le-o oferi) tanjesc din nou dupa aceeasi siguranta si mi se pare ironic cum noi oamenii dorim intotdeauna exact ce nu avem. In acelasi timp,insa, sunt constienta ca nu voi putea nicicand sa inlocuiesc acel gol, sa il fac sa dispara cumva, in neant, ca sa pot sa fiu pentru tine ceea ce ai fost tu pentru mine. Nu te merit. Si abia acum imi dau seama ca ne invartim cu totii in acelasi cerc: I broke a heart,my heart was broken.
As putea lupta pentru noi contra timpului,contra distantei, contra societatii si contra oricui...dar nu contra mea. Vreau sa te vreau, ca sa nu mai fiu otravita, nelinistita,dar din pacate nu pot controla acest lucru.
Cu toate acestea,in ciuda anilor care au trecut te am inca in viata mea si nici nu as vrea sa pleci, pretuiesc momentele in care vorbim ca si cum nimic nu ne-ar fi ranit vreodata, dar simt ca nu vom fi niciodata mai mult de atat: doua suflete separate de timp si spatiu. Sper sa ma ierti (desi mereu zici ca ai facut-o,stiu ca sufletul tau imi reproseaza ca nu am putut fi la fel de puternica si curajoasa cum ai fost tu), sa iti gasesti fericirea si sa stii ca our bond really is unbreakable,no matter what....
(Ca sa nu creez confuzii -cum mi-a zis o data cineva- precizez ca acest text nu are nicio legatura cu "Im Moment bin ich total zu..." "You're poison running trough my veins", "Unforgivable", s.a.m.d.)
