A trip down memory lane...

15.04.2010

There's something about the rain and coldness that always makes me wonder. Today I got some time to myself and as I drank my morning coffee, I felt the sudden urge to open the window and smell the rain...
Poate ca datorita melodiilor pe care le ascultam sau a viselor care ma stapanisera in noaptea precedenta, am inceput sa ma gandesc la trecut, la ce a ramas si ce s-a pierdut. Nu pot sa spun ca am nenumarate regrete, I'd relive every moment that felt so right, but was actually wrong, I never got the answers to all those questions that once disturbed me...Or maybe they were there all along, I just didn't wanna accept them. A part of me knows it doesn't matter anymore, but the other part of me still wants to know how I could've been so wrong in so many ways...
I didn't lose myself,but I lost so many feelings. Multe dintre gandurile pe care le aveam s-au pierdut, dar nenumarate sperante ma stapanesc inca, sunt visuri la care nu vreau sa renunt sub nicio forma si, desi am investit mult si am castigat putin, cred ca as face la fel si acum.
Mi-e dor de multe persoane din viata mea care erau candva acolo atat de des, iar acum s-au pierdut cumva in neant. Stiu ca eu am lasat sa piara anumite sentimente, dar parca intr-o zi am simtit ca am obosit si, involuntar, am inchis cateva usi. Totusi, probabil ca cine spunea ca atunci cand o usa se inchide, o alta se deschide, avea infinita dreptate, pentru ca astazi pot sa afirm ca ma simt cu adevarat multumita, poate chiar fericita. Nu pot insa uneori sa imi controlez anumite ganduri, sa nu ma intreb "ce ar fi fost daca...?", sa nu incerc sa regasesc ce am pierdut, sa nu imi amintesc de clipele dulci-amarui din trecut. Stiu ca am fost intotdeauna un copil stapanit de sentimente paradoxale, ca deseori ma surprindeam chiar si pe mine, uneori fiind puternica in momentele in care ma asteptam cel mai putin, alteori prabusindu-ma cu prea multa usurinta.
Astfel, desi ma gasesc din nou privind trecutul, simt ca, pentru prima data in mult timp, il pot lasa cu adevarat in urma. In putine zile am reusit sa imi cladesc cu adevarat o noua viata la care nu vreau sa renunt si ma simt dornica sa imi urmaresc scopul...

"Was ich denke und empfinde, darf ich nicht sagen.."

"It's like one of those bad dreams when you can't wake up,looks like you've given up...But I want more."

Ever had one of those dreams when you wanted to run away, but your feet wouldn't move, when you wanted to scream, but no sound came out, when everything you wanted to embrace faded right before you touched it?
Sunt zile in care ma simt exact asa, de parca incerc sa iau aer si nu pot, de parca ma inec si ma sufoc. Si apoi, in loc sa eliberez gandurile ce ma stapanesc, le ingrop adanc in mine pentru ca m-am saturat sa fiu invinovatita si judecata. Problema e ca intotdeauna ies la iveala, profitand de momentele mele de slabiciune, facandu-ma sa izbucnesc cand ma astept mai putin.
Azi ma simt profund satula si enervata de acest sentiment, de multi dintre oamenii din jurul meu, de aceeasi vesnica lupta la care mi s-a spus de nenumarate ori sa renunt. Nu stiu ce sa fac, pentru ca unul dintre conflicte se desfasoara inauntrul meu. Pe de o parte vreau sa fiu in continuare aceeasi persoana, pe de alta parte simt ca nu mai rezist sa platesc pentru greselile altora, sa fiu eu cea rabdatoare, cea intelegatoare, cea care trebuie sa demonstreze de nenumarate ori ca merita incredere, cea care se chinuie sa doboare un zid. Daca ar fi sa ma intorc, sa pun eu un zid? Ce s-ar alege de tot ce imi doresc?
As vrea uneori sa aveti capacitatea sa vedeti direct in sufletul meu, sa nu ma mai judecati, sa nu va mai indoiti, sa nu ma mai puneti sa lupt de una singura. Pentru ca doare. Si nu pot sa spun nimic, deoarece in momentul in care imi revelez frustrarea, simt ca se pierde inainte de a ma putea face inteleasa, iar in final sunt tot eu cea vinovata. E nedrept si gata. Si ar trebui sa pot sa spun ce simt, dar ceva in mine ma opreste, amintirile trecutului ma fac sa paralizez, ma lasa fara voce si fara curaj.
Chiar si cand mi-am facut acest blog si am indraznit sa scriu fara ascunzisuri, sa descriu intocmai ceea ce simt, am intampinat aceleasi intrebari (teoretic) pline de ingrijorare, aceleasi concluzii pripite, aceleasi prejudecati.
....Astazi as vrea sa schimb ceva pentru ca stiu ce imi doresc, dar nu stiu in ce masura pot sa fiu eu cea care ia deciziile corecte. Am obosit, mi-am pierdut obiectivitatea si rabdarea....

Unconditional love?

"There's no unconditional love,only unconditional need."


Ar trebui sa spun de la inceput ca nu incerc sa ma autocaracterizez, supraapreciez sau sa ma laud prin cele ce urmeaza sa le scriu. Incerc doar sa imi deschid singura ochii, sa imi justific faptele, sa imi caut vina, dar si nevinovatia in acelasi timp.

Am fost intotdeauna genul de persoana care sare in ajutorul tuturor: familie, prieteni sau chiar necunoscuti. It's how I was raised. De ce nu as ajuta pe cineva daca am posibilitatea? De ce sa nu aduc un zambet pe chipul cuiva daca imi sta in puteri sa fac asta? Rareori m-am intrebat cine ar face acelasi lucru pentru mine si desi ma durea sa vad ca nu gaseam multi oameni in jurul meu cand eu eram persoana care striga dupa ajutor,acest lucru nu m-a facut sa ma schimb sau sa renunt.
De nenumarate ori, insa, am renuntat la dorintele proprii pentru cei din jurul meu, mai ales pentru persoanele la care tin. Consider ca atunci cand iubesti pe cineva, ii esti alaturi la bine si la rau, faci sacrificii in numele persoanei respective si poti ajunge, poate, chiar sa uiti de tine. Daca atunci cand gresesti cei care afirma ca te iubesc nu iti sunt alaturi, atunci cine va fi? Dar ce se intampla cand, incercand sa repari greselile altcuiva, ajungi sa te pierzi pe tine? Nu ma refer aici deloc la faptul ca cineva a profitat de disponibilitatea mea, ma refer la remuscarile care ma chinuie pentru ca, ajutand o persoana de langa mine, am ajuns sa fiu eu cea care greseste, sa fiu pusa in situatii in care nu credeam ca voi ajunge vreodata, sa ma simt responsabila pentru o fapta care pana acum imi parea de neiertat, in ciuda faptului ca nu eu am savarsit-o. A fost de ajuns sa fiu acolo, sa fiu putin mai mult decat un privitor, sa nu incerc sa impiedic ce urma sa se intample.
Nu regret ca am fost acolo, greseala trebuia reparata si nu cred ca am fi putut gasi o alta cale, dar simt ca nu vreau sa mai fiu pusa vreodata in aceeasi situatie, simt ca s-a intrecut o oarecare limita pentru ca am fost mult prea dispusa de a-i ajuta pe cei din jur,fara sa ma intreb ce repercursiuni ar avea acest fapt asupra mea.
Nu stiu de ce ma gasesc atat de des in situatii in care ma invinovatesc pentru greselile altora, ma stresez si ma consum inutil pentru cel mai nesemnificativ detaliu, ma simt responsabila pentru tot ce se intampla in jurul meu si incerc sa remediez orice situatie sau conflict, desi nu ma priveste direct. Uneori simt ca am obosit sa mai fiu la mijloc, sa stabilesc puntea de legatura intre diverse persoane, sa ma impart in mii de bucati, ca sa fiu acolo pentru fiecare si, mai mult, ma intreb ce anume m-a determinat sa fiu asa. Nu vreau sa imi schimb felul de a fi, m-as pierde complet daca as incepe sa intorc spatele celor pe care ii iubesc, dar uneori doare ca ma gasesc prea des in aceeasi situatie si mai ales....doare ca trebuie sa inteleg de ce uneori ma trezesc singura, ajungand sa ii justific pe cei care ar trebui sa fie acolo, sa le gasesc si sa le tolerez motivele, ignorand faptul ca egoismul ne guverneaza viata...

It's amazing all that you can do:)

An inspirational song for all those of you who have walked in my shoes:) For each person that has ever felt tiny and insignificant, uncapable, useless or afraid. For every time you felt you are losing a dream or a fight, for every time you felt you've disappointed yourself and everyone around you, for every time you felt you can't carry on, for every time you felt you're suffocating, for every time you felt you wanted to run away. Nothing can stop you from being who you are, the power of going on lies within each and every one of you.... Just keep on fighting, no matter what.
Someone I care about once told me: "hope is for sissies":) So don't complain, don't hope, don't wait...miracles don't happen,you have to fight for it.


It's Amazing Songtext

Do it now
You know who you are
You feel it in your heart
And you're burnin' and wishin'

At first, wait, won't get it on a plate
You're gonna have to work for it harder and harder
And I know, 'cause I've been there before
Knockin' on the doors with rejection (rejection)
And you'll see, 'cause if it's meant to be
Nothing can compare to deserving your dream

[Chorus]
It's amazing, it's amazing, all that you can do
It's amazing, makes my heart sing
Now it's up to you

Patience now, frustration's in the air
And people who don't care
Well it's gonna get you down
And you'll fall (fall)
Yes, you will hit a wall
But get back up on your feet
And you'll be stronger and smarter

And I know, 'cause I've been there before
Knockin' down the doors, won't take no for an answer
And you'll see, 'cause if it's meant to be
Nothing can compare to deserving your dream

[Chorus]
It's amazing, it's amazing, all that you can do
It's amazing, makes my heart sing
Now it's up to you

Ooo-ooo-ooo

[auto-tuned voice]
Don't be embarrassed, don't be afraid
Too many dreams slip away
It's your determination and using your gift
Everybody has a gift

Never give up, never let it die
Trust your instincts and most importantly
You've got nothing to lose
So just go for it

[Chorus]
It's amazing, it's amazing, all that you can do
It's amazing, makes my heart sing
Now it's up to you

It's amazing, it's amazing, all that you can do
It's amazing, makes my heart sing
Now it's up to you

I will always miss you

In ultimele saptamani mi-ai bantuit visele mai mult decat de obicei, m-am trezit deseori cu sentimentul sufocant pe care l-am avut atunci, cu acea durere apasatoare in piept, cu ochii in lacrimi. Imi apareai ca inainte, cu acelasi zambet si aceleasi preocupari, uneori pareai atat de real, alteori stiam chiar si in vis ca nu mai esti langa noi.
Poate din exterior pare ceva firesc faptul ca te-am pierdut,nu as fi avut ce sa fac sa impiedic plecarea ta si am stiut dintotdeauna ce avea sa se intample intr-o zi. Dar cum putea sufletul meu de copil sa accepte ca nu va mai avea unde sa se refugieze, nu va mai regasi aceeasi caldura, aceeasi iubire neconditionata? O parte din mine refuza si acum sa constientizeze faptul ca acea perioada din viata mea s-a terminat, parca inca astept vacantele in care fugeam cu entuziasm si nerabdare la voi, parca inca imi doresc sa te aud dojenindu-ma, privindu-ma dezaprobator, dar cu dragoste si blandete in acelasi timp.
Cred ca putini copii au avut norocul de a avea un bunic cum am avut eu, un om de care nu aveai cum sa nu te atasezi, deschis, iubitor, tolerant, capabil de a-si pastra zambetul in ciuda tuturor lucrurilor prin care a trecut. Sunt recunoscatoare si ma bucur ca te-am avut in viata mea atat de mult, pretuiesc amintirile pe care le am, copilaria mea nu ar fi avut acelasi farmec fara voi....
A trecut aproape jumatate de an de cand totul s-a terminat, 6 luni in care m-am inchis in mine, am refuzat sa constientizez pierderile din viata mea, m-am ratacit in intuneric, simtind cumva ca ii dezamagisem pe toti oamenii care ma iubesc,inclusiv pe tine. De aceea acum cand cred ca in sfarsit pot sa incep o alta etapa, sa o iau pe un alt drum, cand ma simt cu adevarat multumita, optimista si puternica, sper ca, de acolo de unde esti, you're proud of me.
Lunile au trecut si am lasat multe in urma, incerc sa devin persoana care imi doresc sa fiu, dar in ciuda trecerii zilelor imi lipsesti tot mai mult.
I will always love you and I will always miss you

I'm not looking back anymore...

"Wie weit hab ich mich von mir selbst entfernen lassen! Durch meine Sehnsucht,die eine große Luftblase in meinem Kopf gebildet hat.Aber jetzt bin ich wieder da. Sehe meine Furcht,meine Zweifel. (...) Das Leben beginnt mein Abenteuer zu werden. Meines! Ich befinde mich auf den Weg- weiß nicht,wohin er führen wird."
"Cat de tare m-am indepartat de propria persoana...Prin dor si dorinta. Dar acum sunt din nou aici, imi vad temerile si frustrarea. (...) Viata incepe sa devina aventura mea! A mea! Ma gasesc pe un drum care nu stiu unde ma va conduce."


...Imi amintesc cand, in urma cu putini ani, intr-un inceput de toamna o prietena de a mea mi-a facut aceasta poza. Imi place foarte mult pentru ca mi se pare ca in ochii mei se citeste sentimentul care ma stapanea: speranta. Anumite lucruri s-au schimbat de atunci, timpul a trecut si, pe nesimtite, am crescut, am pierdut multe si cam castigat poate la fel de multe. Ideea e ca ma gaseam atunci incercand sa o iau oarecum de la capat, ma schimbasem destul de mult, incercam sa las in urma o fetita timida si speriata, care credea ca, daca cei din jur o vor aproba si aclama, va reusi sa faca si ea acelasi lucru. De fiecare data cand privesc aceasta poza imi amintesc optimismul care m-a insotit la inceputul acelui anotimp, dar care, fragil fiind, m-a parasit destul de repede, incapabil sa supravietuiasca celor care au urmat.
However, acest text nu este o reintoarcere in trecut, nu incerc sa imi plang de mila sau sa imi justific felul de a fi. Pur si simplu simt ca astazi ma gasesc stapanita de aceleasi sentimente de atunci: speranta si optimism. Am incredere, insa, ca de data aceasta nu vor mai fi la fel de fragile. Cred si sper ca in ochii mei se citeste aceeasi hotarare, careia nu ii voi mai permite sa se lase infranta cu atata usurinta.
Vreau sa privesc doar inainte, simt cum treptat las in urma tot ce a fost gresit in trecut, fara sa uit insa de unde am plecat, de oamenii pe care ii iubesc, de momentele care m-au facut cine sunt astazi. Sunt constienta de faptul ca ne invartim cu totii in acelasi cerc si ca, desi acum este primavara, candva toamna va reveni, luand cu ea soarele si florile si aducand din nou aceeasi ploaie rece si distrugatoare. Singura diferenta e ca de data aceasta nu ma voi mai intreba cand voi pierde ce am, nu ma voi mai teme de ceea ce urmeaza, voi incerca sa traiesc aici si acum, sa lupt fara sa ma pierd, sa spun ceea ce simt fara sa ma tem de consecinte, sa fiu eu indiferent daca cei din jur sunt de acord sau nu.
Nu mai vreau sa simt ca nu sunt de ajuns nici pentru mine,nici pentru voi. Nu vreau sa mai ofer explicatii, sa simt ca sunt singura careia ii pasa, sa fac eforturi a caror roade sa nu le pot culege niciodata. Nu vreau sa mai intampin raceala din partea celor carora le ofer doar afectiune, nu mai vreau sa fiu singura care lupta si nu mai vreau sa ma invinuiesc pentru tot ce se intampla. Imi voi asuma responsabilitatea faptelor, dar in acelasi timp voi fi si capabila de a privi in jurul meu.
Nu afirm ca voi fi doar vesela, optimista si plina de speranta de acum incolo. Afirm doar ca voi fi mai puternica.

"The burning desire to live and roam free...it shines in the dark and it grows within me..."

"Ich will leben,einfach so: tanzen,rennen, einen Baum umarmen, ins Meer springen, mich im Sand vergraben oder den Vögeln zuhören."


In ultimele zile ma gasesc bantuita de o dorinta care statea ascunsa in intuneric, prea timida ca sa iasa la iveala, sa imi ceara ceva ce nu ii pot oferi acum.
Simt cu intensitate ca imi doresc sa plec. Pur si simplu sa plec. Nu as putea sa spun concret unde, dar de indata ce inchid ochii, imaginatia mea contureaza un loc frumos, indepartat, ireal, pustiu, un loc unde nicio grija nu ma poate ajunge, niciun gand nu mai are aceeasi importanta, nimic nu ma mai poate rani. Imi doresc pur si simplu sa evadez, chiar daca doar pentru cateva clipe, sa absorb cu lacomie un peisaj frumos, sa il las sa imi invadeze sufletul si mintea, sa cicatrizeze rani vechi.
Imi amintesc astfel de o escapada din trecut, de un loc aparent nesemnificativ, dar care pentru moment a avut un efect binefacator asupra mea. Imi amintesc de o dupa-masa de vara, cand m-am lasat convinsa sa plec pentru cateva ore, sa scap pur si simplu din cotidian, chiar daca doar pentru scurt timp. Daca as descrie concret unde am fost si ce am facut, poate nu ar avea niciun sens, o relatare obiectiva a acelei zile nu ar putea sa redea sentimentele care m-au stapanit. M-am simtit pur si simplu libera pentru cateva momente. Ceva in jurul meu m-a umplut de optimism, a avut darul de a ma face sa uit de trecut sau viitor, de a ma convinge sa traiesc doar in prezent, sa ma simt libera si ...de ce nu? ..fericita.
Au mai fost multe momente in viata mea in care am simtit pur si simplu ca un peisaj frumos are un efect linistitor, chiar vindecator asupra mea, dar parca acea dupa masa mi s-a intiparit cel mai bine in minte si astazi ma regasesc dorindu-mi sa ma reintorc, sa fiu libera si fericita pentru cateva ore, sa uit de tot ce m-a ranit vreodata....