I will always miss you

In ultimele saptamani mi-ai bantuit visele mai mult decat de obicei, m-am trezit deseori cu sentimentul sufocant pe care l-am avut atunci, cu acea durere apasatoare in piept, cu ochii in lacrimi. Imi apareai ca inainte, cu acelasi zambet si aceleasi preocupari, uneori pareai atat de real, alteori stiam chiar si in vis ca nu mai esti langa noi.
Poate din exterior pare ceva firesc faptul ca te-am pierdut,nu as fi avut ce sa fac sa impiedic plecarea ta si am stiut dintotdeauna ce avea sa se intample intr-o zi. Dar cum putea sufletul meu de copil sa accepte ca nu va mai avea unde sa se refugieze, nu va mai regasi aceeasi caldura, aceeasi iubire neconditionata? O parte din mine refuza si acum sa constientizeze faptul ca acea perioada din viata mea s-a terminat, parca inca astept vacantele in care fugeam cu entuziasm si nerabdare la voi, parca inca imi doresc sa te aud dojenindu-ma, privindu-ma dezaprobator, dar cu dragoste si blandete in acelasi timp.
Cred ca putini copii au avut norocul de a avea un bunic cum am avut eu, un om de care nu aveai cum sa nu te atasezi, deschis, iubitor, tolerant, capabil de a-si pastra zambetul in ciuda tuturor lucrurilor prin care a trecut. Sunt recunoscatoare si ma bucur ca te-am avut in viata mea atat de mult, pretuiesc amintirile pe care le am, copilaria mea nu ar fi avut acelasi farmec fara voi....
A trecut aproape jumatate de an de cand totul s-a terminat, 6 luni in care m-am inchis in mine, am refuzat sa constientizez pierderile din viata mea, m-am ratacit in intuneric, simtind cumva ca ii dezamagisem pe toti oamenii care ma iubesc,inclusiv pe tine. De aceea acum cand cred ca in sfarsit pot sa incep o alta etapa, sa o iau pe un alt drum, cand ma simt cu adevarat multumita, optimista si puternica, sper ca, de acolo de unde esti, you're proud of me.
Lunile au trecut si am lasat multe in urma, incerc sa devin persoana care imi doresc sa fiu, dar in ciuda trecerii zilelor imi lipsesti tot mai mult.
I will always love you and I will always miss you

I'm not looking back anymore...

"Wie weit hab ich mich von mir selbst entfernen lassen! Durch meine Sehnsucht,die eine große Luftblase in meinem Kopf gebildet hat.Aber jetzt bin ich wieder da. Sehe meine Furcht,meine Zweifel. (...) Das Leben beginnt mein Abenteuer zu werden. Meines! Ich befinde mich auf den Weg- weiß nicht,wohin er führen wird."
"Cat de tare m-am indepartat de propria persoana...Prin dor si dorinta. Dar acum sunt din nou aici, imi vad temerile si frustrarea. (...) Viata incepe sa devina aventura mea! A mea! Ma gasesc pe un drum care nu stiu unde ma va conduce."


...Imi amintesc cand, in urma cu putini ani, intr-un inceput de toamna o prietena de a mea mi-a facut aceasta poza. Imi place foarte mult pentru ca mi se pare ca in ochii mei se citeste sentimentul care ma stapanea: speranta. Anumite lucruri s-au schimbat de atunci, timpul a trecut si, pe nesimtite, am crescut, am pierdut multe si cam castigat poate la fel de multe. Ideea e ca ma gaseam atunci incercand sa o iau oarecum de la capat, ma schimbasem destul de mult, incercam sa las in urma o fetita timida si speriata, care credea ca, daca cei din jur o vor aproba si aclama, va reusi sa faca si ea acelasi lucru. De fiecare data cand privesc aceasta poza imi amintesc optimismul care m-a insotit la inceputul acelui anotimp, dar care, fragil fiind, m-a parasit destul de repede, incapabil sa supravietuiasca celor care au urmat.
However, acest text nu este o reintoarcere in trecut, nu incerc sa imi plang de mila sau sa imi justific felul de a fi. Pur si simplu simt ca astazi ma gasesc stapanita de aceleasi sentimente de atunci: speranta si optimism. Am incredere, insa, ca de data aceasta nu vor mai fi la fel de fragile. Cred si sper ca in ochii mei se citeste aceeasi hotarare, careia nu ii voi mai permite sa se lase infranta cu atata usurinta.
Vreau sa privesc doar inainte, simt cum treptat las in urma tot ce a fost gresit in trecut, fara sa uit insa de unde am plecat, de oamenii pe care ii iubesc, de momentele care m-au facut cine sunt astazi. Sunt constienta de faptul ca ne invartim cu totii in acelasi cerc si ca, desi acum este primavara, candva toamna va reveni, luand cu ea soarele si florile si aducand din nou aceeasi ploaie rece si distrugatoare. Singura diferenta e ca de data aceasta nu ma voi mai intreba cand voi pierde ce am, nu ma voi mai teme de ceea ce urmeaza, voi incerca sa traiesc aici si acum, sa lupt fara sa ma pierd, sa spun ceea ce simt fara sa ma tem de consecinte, sa fiu eu indiferent daca cei din jur sunt de acord sau nu.
Nu mai vreau sa simt ca nu sunt de ajuns nici pentru mine,nici pentru voi. Nu vreau sa mai ofer explicatii, sa simt ca sunt singura careia ii pasa, sa fac eforturi a caror roade sa nu le pot culege niciodata. Nu vreau sa mai intampin raceala din partea celor carora le ofer doar afectiune, nu mai vreau sa fiu singura care lupta si nu mai vreau sa ma invinuiesc pentru tot ce se intampla. Imi voi asuma responsabilitatea faptelor, dar in acelasi timp voi fi si capabila de a privi in jurul meu.
Nu afirm ca voi fi doar vesela, optimista si plina de speranta de acum incolo. Afirm doar ca voi fi mai puternica.

"The burning desire to live and roam free...it shines in the dark and it grows within me..."

"Ich will leben,einfach so: tanzen,rennen, einen Baum umarmen, ins Meer springen, mich im Sand vergraben oder den Vögeln zuhören."


In ultimele zile ma gasesc bantuita de o dorinta care statea ascunsa in intuneric, prea timida ca sa iasa la iveala, sa imi ceara ceva ce nu ii pot oferi acum.
Simt cu intensitate ca imi doresc sa plec. Pur si simplu sa plec. Nu as putea sa spun concret unde, dar de indata ce inchid ochii, imaginatia mea contureaza un loc frumos, indepartat, ireal, pustiu, un loc unde nicio grija nu ma poate ajunge, niciun gand nu mai are aceeasi importanta, nimic nu ma mai poate rani. Imi doresc pur si simplu sa evadez, chiar daca doar pentru cateva clipe, sa absorb cu lacomie un peisaj frumos, sa il las sa imi invadeze sufletul si mintea, sa cicatrizeze rani vechi.
Imi amintesc astfel de o escapada din trecut, de un loc aparent nesemnificativ, dar care pentru moment a avut un efect binefacator asupra mea. Imi amintesc de o dupa-masa de vara, cand m-am lasat convinsa sa plec pentru cateva ore, sa scap pur si simplu din cotidian, chiar daca doar pentru scurt timp. Daca as descrie concret unde am fost si ce am facut, poate nu ar avea niciun sens, o relatare obiectiva a acelei zile nu ar putea sa redea sentimentele care m-au stapanit. M-am simtit pur si simplu libera pentru cateva momente. Ceva in jurul meu m-a umplut de optimism, a avut darul de a ma face sa uit de trecut sau viitor, de a ma convinge sa traiesc doar in prezent, sa ma simt libera si ...de ce nu? ..fericita.
Au mai fost multe momente in viata mea in care am simtit pur si simplu ca un peisaj frumos are un efect linistitor, chiar vindecator asupra mea, dar parca acea dupa masa mi s-a intiparit cel mai bine in minte si astazi ma regasesc dorindu-mi sa ma reintorc, sa fiu libera si fericita pentru cateva ore, sa uit de tot ce m-a ranit vreodata....

I don't wanna be anything other than me...

"Im Moment bin ich total zu.Aber es tut weh" ("In momentul de fata sufletul meu este complet inchis. Si doare")

Oamenii din jur au incercat mereu sa ma schimbe, sa ma faca ceva ce nu am vrut sa fiu, teoretic pentru binele meu. Dar "binele" este un termen atat de relativ! Nu ar trebui sa fiu lasata sa aleg singura ce cred eu ca este corect? Nu ar trebui sa fiu lasata sa invat sau nu din propriile greseli si experiente? Nu mai vreau sa oscilez, sa fiu impinsa dintr-un loc in altul, sa aud reprosuri, oricat ar fi ele de "bine" intentionate.
Obisnuiam sa fiu o persoana disponibila, deschisa, sa raspund strigatelor de ajutor, indiferent din partea cui veneau. Nu am avut niciodata pretentia ca cei din jur sa imi raspunda la fel, dar recunosc ca deseori eram dezamagita cand ma gaseam singura in momente in care eu eram intotdeauna stalpul de sprijin al multor persoane. Am ajuns astfel sa incerc sa fac diferenta intre persoanele care merita atentia mea si cele care nu. Cu siguranta ca nu am reusit sa ma schimb sau sa intorc spatele tuturor, dar am incercat sa nu mai fiu la fel de disponibila, vazand ca acest lucru ma raneste. Se pare insa ca tot ceea ce fac este interpretat gresit, ca ne invartim cu totii in aceleasi cercuri si, in mod inevitabil, exista anumite reguli care trebuie respectate. Nu voiam sa fiu prinsa intr-un joc, sa aplic strategii, dar aparent nu am de ales. Am fost prea idealista sa cred ca in lumea de azi voi putea fi asa cum sunt eu,fara sa ma ascund... se pare ca mi se impune sa port o masca. Simt doar ca, treptat, imi intorc spatele tot mai mult, inchid o usa care inainte era deschisa complet. Nu voi deveni altcineva, dar nici nu-mi voi mai revela oricui felul de a fi....

Chapter 1?

"So what if it hurts me?
So what if I break down?
So what if this wolrd just throws me off the edge
My feet run out of ground?
I gotta find my place
I wanna hear my sound
Don't care about all the pain in front of me
Cause I just want to be happy.."

Somehow I find myself feeling incredibly lost again. Zilele trec,din nou,pe langa mine si simt doar ca imi fuge pamantul de sub picioare, ca inlauntrul meu se lupta constant deznadejdea si ambitia, incerc sa perseverez si parca totusi nimic din ceea ce fac nu pare a fi suficient. Nu sper la un triumf fara lupta, nu astept un miracol divin, ma intreb doar daca eforturile pe care le fac acum vor fi suficiente...
Visez la un nou inceput, pe mai multe planuri, dar nu stiu daca va fi posibil.
I've finally given up on a ghost that has inexplicably haunted and confused me for so long and I will never understand why. We never had a closure, or maybe we had too many...
Everything I've left behind seems now meaningless, I'm moving forward and I don't know which way it's gonna go this time. All I know is that you make me smile. Does anything else matter?
I am afraid to anticipate, to create enormous expectations, this time I just want to take things the way they are, live in the moment. Fear will probably never leave my side, but I know how to live with it and I'm hoping that things will change, slowly,but surely.
Sunt constienta ca nimic nu e simplu, vreau sa vindec rana pe care mi-a lasat-o esecul din trecut, nu sunt dispusa sa ingrop din nou un vis, de aceea sunt astazi atat de plina de speranta, dar speriata in acelasi timp. Imi doresc cu adevarat sa las in urma intunericul care m-a stapanit prea multa vreme si stiu ca am facut deja un pas in fata,ca am inceput un nou capitol si sper ca, o data cu aceasta schimbare, sa pot lupta si pentru scopul pe care imi doresc de atat de mult timp sa il ating...

Am I greedy? A fost o perioada in care am simtit ca am pierdut atat de mult si imi doresc acum sa indrept tot ce a fost atunci gresit. Vreau poate sa obtin prea multe dintr-o data? I don't know anymore, all I know is that somehow I feel it's time for me to achieve what I've been wanting to achieve and I am willing to pay the price, to make the efforts. I don't care if I'll get hurt, I just want to be happy first...

Hopefulness

"If being crazy means living life as if it matters, then I don't mind being completely insane. "


I loved the weather today. When I opened my eyes and looked out the window, it was there: the sun was shining, announcing his comeback,as well as mine:)
Spring always had a healing power over me, used to fulfill me with hope and inner strength and I'm keeping my fingers crossed that somehow, with "it's help", I'll leave this mess behind. I've been stuck in a darkness for a while and I know I should fight more,be determined and make rational choices. But I sometimes seem to leave the guard down. I'm too stubborn, I hate making concessions, I know what I want and I can't accept that some things (or dreams) are unattainable.
However,this time, as the entire nature is coming back to life, so will I, slowly,but surely. I've closed a few doors, stopped having expectations from people that used to mean so much in my life, I've turned around and I'm looking forward to reaching my goals. There's no stopping me this time:)
I will not be poisoned again and I will certainly not lose my temper. The pathology is out of my life.
I will never forget you,but I know you're in a painless place and the love I have for you will not fade in time, it will grow stronger, helping me follow your steps, be the person that you were: kind,loving and giving.
I will not be self sufficient, I will not give up and I will never allow someone to change me. I won't care if I will be judged, misunderstood or criticised.
It's always easy to jump to conclusions, form opinions based on superficial facts, but it takes time to really know a person, to understand his\her dreams,opinions, hopes and disappointments.
If some people will take the easy way, judge me before trying to understand, then they are not worth being in my life, because:

"...Maybe some women aren't meant to be tamed,maybe they need to run free until they find someone just as wild to run with.."

"Somehow I have untied myself from the pain..."

"...was I just addicted to the pain? The pain of wanting someone so unattainable, the exquisite pain..."


Mi se pare incredibil ca am ajuns in sfarsit aici. Ma doare si ma bucura in acelasi timp faptul ca am putut sa te privesc atat de rece, sa nu ma mai las tulburata de ochii tai, sa iti intorc spatele cu atata usurinta. Au fost atatea clipe in care am luptat cu mine insami, atatea zile in care te strigam si nu ma auzeai, in care te cautam si nu erai niciodata acolo si candva,cumva, m-am saturat si am pus capat.
As minti daca as afirma ca nu m-a tulburat in niciun fel sa te revad, dar simt cu atata intensitate ca am plecat de tot de data aceasta, ca nu te mai vreau in viata mea sub nicio forma, ca nu mai vreau sa trec de la o stare la alta, sa ma las atat de usor ranita de cuvinte simple, care pentru tine nu au avut niciodata aceeasi insemnatate ca si pentru mine. Astazi am reusit sa intelg multe lucruri, sa accept ca nu m-ai vrut niciodata asa cum am crezut eu, sa nu mai simt ca ma dor si ma ranesc profund explicatiile tale insuficiente, sa nu mai caut raspunsuri,in speranta ca ma vor vindeca. Nu. M-am vindecat singura. Recunosc ca ma ajuta anumiti factori externi, dar decisiv a fost momentul in care m-am hotarat cu adevarat ca NU TE MAI VREAU si astfel am reusit,incet dar sigur, sa ma indepartez de tot ce as fi vrut sa insemni in viata mea. Nu ma mai simt otravita,nu iti voi mai permite nicicand sa ma derutezi, nu ma voi mai pierde in privirea ta.
We're done. I'm happy.


"Trecutul nostru inceteaza atat de repede sa ne apartina,pentru a lua infatisare de poveste, de ceva ce nu mai priveste pe nimeni."