A trip down memory lane...

15.04.2010

There's something about the rain and coldness that always makes me wonder. Today I got some time to myself and as I drank my morning coffee, I felt the sudden urge to open the window and smell the rain...
Poate ca datorita melodiilor pe care le ascultam sau a viselor care ma stapanisera in noaptea precedenta, am inceput sa ma gandesc la trecut, la ce a ramas si ce s-a pierdut. Nu pot sa spun ca am nenumarate regrete, I'd relive every moment that felt so right, but was actually wrong, I never got the answers to all those questions that once disturbed me...Or maybe they were there all along, I just didn't wanna accept them. A part of me knows it doesn't matter anymore, but the other part of me still wants to know how I could've been so wrong in so many ways...
I didn't lose myself,but I lost so many feelings. Multe dintre gandurile pe care le aveam s-au pierdut, dar nenumarate sperante ma stapanesc inca, sunt visuri la care nu vreau sa renunt sub nicio forma si, desi am investit mult si am castigat putin, cred ca as face la fel si acum.
Mi-e dor de multe persoane din viata mea care erau candva acolo atat de des, iar acum s-au pierdut cumva in neant. Stiu ca eu am lasat sa piara anumite sentimente, dar parca intr-o zi am simtit ca am obosit si, involuntar, am inchis cateva usi. Totusi, probabil ca cine spunea ca atunci cand o usa se inchide, o alta se deschide, avea infinita dreptate, pentru ca astazi pot sa afirm ca ma simt cu adevarat multumita, poate chiar fericita. Nu pot insa uneori sa imi controlez anumite ganduri, sa nu ma intreb "ce ar fi fost daca...?", sa nu incerc sa regasesc ce am pierdut, sa nu imi amintesc de clipele dulci-amarui din trecut. Stiu ca am fost intotdeauna un copil stapanit de sentimente paradoxale, ca deseori ma surprindeam chiar si pe mine, uneori fiind puternica in momentele in care ma asteptam cel mai putin, alteori prabusindu-ma cu prea multa usurinta.
Astfel, desi ma gasesc din nou privind trecutul, simt ca, pentru prima data in mult timp, il pot lasa cu adevarat in urma. In putine zile am reusit sa imi cladesc cu adevarat o noua viata la care nu vreau sa renunt si ma simt dornica sa imi urmaresc scopul...

"Was ich denke und empfinde, darf ich nicht sagen.."

"It's like one of those bad dreams when you can't wake up,looks like you've given up...But I want more."

Ever had one of those dreams when you wanted to run away, but your feet wouldn't move, when you wanted to scream, but no sound came out, when everything you wanted to embrace faded right before you touched it?
Sunt zile in care ma simt exact asa, de parca incerc sa iau aer si nu pot, de parca ma inec si ma sufoc. Si apoi, in loc sa eliberez gandurile ce ma stapanesc, le ingrop adanc in mine pentru ca m-am saturat sa fiu invinovatita si judecata. Problema e ca intotdeauna ies la iveala, profitand de momentele mele de slabiciune, facandu-ma sa izbucnesc cand ma astept mai putin.
Azi ma simt profund satula si enervata de acest sentiment, de multi dintre oamenii din jurul meu, de aceeasi vesnica lupta la care mi s-a spus de nenumarate ori sa renunt. Nu stiu ce sa fac, pentru ca unul dintre conflicte se desfasoara inauntrul meu. Pe de o parte vreau sa fiu in continuare aceeasi persoana, pe de alta parte simt ca nu mai rezist sa platesc pentru greselile altora, sa fiu eu cea rabdatoare, cea intelegatoare, cea care trebuie sa demonstreze de nenumarate ori ca merita incredere, cea care se chinuie sa doboare un zid. Daca ar fi sa ma intorc, sa pun eu un zid? Ce s-ar alege de tot ce imi doresc?
As vrea uneori sa aveti capacitatea sa vedeti direct in sufletul meu, sa nu ma mai judecati, sa nu va mai indoiti, sa nu ma mai puneti sa lupt de una singura. Pentru ca doare. Si nu pot sa spun nimic, deoarece in momentul in care imi revelez frustrarea, simt ca se pierde inainte de a ma putea face inteleasa, iar in final sunt tot eu cea vinovata. E nedrept si gata. Si ar trebui sa pot sa spun ce simt, dar ceva in mine ma opreste, amintirile trecutului ma fac sa paralizez, ma lasa fara voce si fara curaj.
Chiar si cand mi-am facut acest blog si am indraznit sa scriu fara ascunzisuri, sa descriu intocmai ceea ce simt, am intampinat aceleasi intrebari (teoretic) pline de ingrijorare, aceleasi concluzii pripite, aceleasi prejudecati.
....Astazi as vrea sa schimb ceva pentru ca stiu ce imi doresc, dar nu stiu in ce masura pot sa fiu eu cea care ia deciziile corecte. Am obosit, mi-am pierdut obiectivitatea si rabdarea....