Eternal quest...

....Noaptea trecuta m-am gasit cumva rascolind din nou trecutul, aceleasi randuri si amintiri vechi, prafuite, pline de zambete si frustrari. Am descoperit aceeasi eterna lupta pe care o duc mereu si care, desi se schimba cu timpul (in aparenta) este (in esenta) si astazi la fel de dureroasa si lipsita de sens.
Ma intreb de ce mi-a fost intotdeauna atat de greu sa accept ca fiecare om e singur, in adevaratul sens al cuvantului. Nimeni, niciodata nu va fi capabil sa patrunda cu adevarat in sufletul tau, sa iti inteleaga sentimentele si gandurile in mod obiectiv si altruist, sa te sprijine neconditionat si pentru totdeauna. Nu sunt insa nici astazi capabila sa accept acest fapt, sa nu il privesc ca pe un esec personal, ca pe o incapacitate de a ma adapta. Ma gasesc astfel clipa de clipa revelandu-mi ganduri ascunse fiecarei persoane care pare ca va reusi, intr-un final, sa reprezinte ceea ce imi doresc. Ma implic emotional cu fiecare om pe care il cunosc, ma atasez de zambete, locuri, amintiri, cumva sperand si acum ca astfel voi putea sa ma autodefinesc, sa evoluez,sa cresc, sa ma maturizez din punct de vedere emotional.
Nu pot sa nu acord incrdere fiecarei persoane pe care o intalnesc, dar, in acelasi timp, nu sunt capabila sa ma abtin sa nu creez asteptari, care de cele mai multe ori nu se realizeaza. De ce nu reusesc sa traiesc doar prezentul, fara a ma chinui mereu sa il transform intr-un viitor? Am simtit de atatea ori ca lupt cu morile de vant, ca bat la usi de mult inchise si, de fiecare data cand renunt la o lupta, imi promit ca nu voi mai avea nicicand aceleasi asteptari. Insa ma gasesc mereu dorind ca ceea ce incerc sa cladesc in prezent sa imi redea ce am pierdut in trecut. Incerc sa dau un sens fiecarei pierderi, sa cred in continuare in basme si povesti... Imi doresc deseori sa pot fi la fel de sceptica precum par, dar in acelasi timp nu as vrea sa ma pierd pe mine, sa dau voie exteriorului sa imi modifice structura interioara. Devine insa obositor sa deschizi usi pe care mai apoi altii le inchid cu atata usurinta, sa investesti sentimente si sa nu culegi nicicand roadele...
Nu scriu ca sa imi plang de mila,ca sa incerc sa ma fac inteleasa, ci doar ca sa am posibilitatea de a revarsa undeva gandurile care uneori se aduna in mine, chiar daca de multe ori nici eu nu sunt capabila sa concretizez ce simt...
I know what I want but will I ever have it?

Learning to be my best friend....

Seems like in the last couple of days the past came back to haunt me. My frustrations revealed their ugly faces again, wanting to drag me with them along the same lonely and painful road. The only difference is that this time I didn't give in. And I won't, ever again, at least not for this reason. I used to be my own worse enemy, now I want to learn to be my best friend. Does it sound pathetic? I don't really care.
Se spune ca orice critica este constructiva, dar in cazul meu a fost aproape mereu distructiva. I'm my own ruthless reviewer, I've made every loss in my life seem like a personal failure, like a lack of abilities and I will never do that again because now I know that I need myself more than anything else.
Au fost foarte multe momente in viata mea in care persoanele din jur nu mi-au putut vindeca ranile (nu pentru ca nu ar fi incercat, ci pentru ca propria-mi putere interioara mi-a fost intotdeauna cel mai bun aliat) si astfel am ajuns sa realizez ca singura imi fac rau,dar si bine, ca nu mai pot sa ma subapreciez si sa ma pierd la fiecare esec sau vis pierdut, ca nu pot sa ajut pe nimeni, inainte de a ma ajuta pe mine. Astfel, desi in ultimele zile am simtit din nou aceeasi eterna nemultumire in suflet, acel gol imposibil de umplut, nu imi mai dau voie sub nicio forma sa ma invinovatesc, sa fiu in conflict cu propria persoana, sa astept ajutor din exterior, in timp ce structura mea interioara se degradeaza incet,dar sigur.
Am realizat prea multe, am avut zile insorite si fericite, am lasat sa se strecoare in sufletul meu persoane pe care de abia le cunosc, am zambit fara motiv si am incercat sa ma bucur de lucrurile marunte, de cateva clipe fericite si nimeni si nimic nu imi poate lua ce am acum.