Mixed emotions

...It's one of those days when I feel too many things at a time, when I wanna say so much, that I end up not saying a thing. Does it ever happen to you? Do you ever wanna talk, but when you open your mouth you realise that no sound is coming out, that you're choking, while desperately trying to make yourself clear? I've felt emotionally paralised too many times..
Tonight I wondered if it ever gets easy? If we ever stop fighting, stop searching for that perfect person, perfect job, perfect house,perfect life? I am realistic enough to know that perfection can't ever be touched. Why do I still hope to find it? Why am I willing to pay the price?
De atatea ori mi-am dat voie sa cred,desi nu recunosteam..de atatea ori mi-am dat voie sa sper, desi afisam aceeasi masca de om sceptic, care se asteapta la ce e mai rau. Intotdeauna pierderile ma iau prin surprindere, oricat de mult m-as pregati pentru ele. Pur si simplu acea parte increzatoare si naiva din mine supravietuieste, contrar trecutului, care incearca sa ma invete ceva. Si astazi ma gasesc simtind aceeasi mahnire, acelasi regret timid, care se ascunde in coltul sufletului meu, intrebandu-ma de ce am crezut ca lucrurile vor sta altfel, de ce am crezut ca pot sa lupt si, in acelasi timp, oarecum reprosandu-mi ca am renuntat. Sunt constienta ca am luat decizia corecta...dar inca nu pot sa simt acest lucru. Inca nu pot sa nu mai dau voie memoriei involuntare sa se declanseze, amintindu-mi ce am simtit si ce am dorit. Urasc sa renunt, urasc sa pierd si chiar si atunci cand o fac voluntar, parca simt ca ramane un gol pe care incerc sa il umplu fiind rationala, convingandu-ma ca...e mai bine asa.
Somehow I feel trapped. Nu am mintit cand am afirmat ca sunt fericita, sunt multumita de viata mea, de modul in care se desfasoara lucrurile, de ceea ce am obtinut, de viitorul pe care incerc sa mi-l cladesc. Dar nu as fi eu daca nu as avea si un mic regret, daca nu mi-as dori mai mult,intotdeauna mai mult decat am, decat as putea sa obtin, decat mi se ofera...:) Pentru ca pur si simplu uneori simt ca se aduna in mine o multime de sentimente care nu se elibereaza niciodata in felul in care as vrea eu...si mi-as dori atat de mult sa pot sa le revelez cu adevarat....mi-as dori atat de mult sa pot sa fiu eu, fara prejudecati si temeri, fara nesiguranta, fara sa ma simt minuscula si inferioara. Si stiu ca gresesc asteptand ca altcineva sa ma faca sa ma descopar, sa nu ma mai ascund, dar parca m-am pierdut de fiecare data cand am incercat sa ma deschid...Nici macar nu stiu daca are sens ceea ce spun..Poate maine ma voi trezi (ca de multe alte dati) incapabila de a intelege tot ce astazi am incercat sa descriu. Prin urmare ma simt din nou ca la 16 ani, la fel de instabila, plina de sperante si dorinte care intarzie a se mai realiza, in ciuda eforturilor mele....

"If it's gonna be a rainy day,there's nothing we can do to make it change..."

....Feels like I am strugglin' again, fighting with myself, trying to maintain the positive outlook on my life:) I hate this rain, this cold, annoying and disturbing weather that seems to want to make me lose myself again. I don't believe in regrets and yet, these days, they seem to haunt my mind. I always thought that everything happens for a reason, that the mistakes I make, the things I lose, the senseless efforts I once made will have a meaning someday. I still think so,but it's just so damn hard to wait for the day when this unsatisfaction in my heart will fade.
I hate how things are, I hate this wall and I hate how everything got so messed up again. When and why did I lose control? Is it up to me to fix it? I know what I did wrong but I also know the fault isn't entirely mine.
Sunt constienta de faptul ca nu pot sa ma mai pierd ca in trecut, refuz categoric sa ma afund in acel intuneric care parca ma pandeste si acum dintr-un colt asteptand un moment de slabiciune ca sa ma prinda din nou in ghearele lui. And yes, I've always been a drama queen. Despite that, it feels different this time. Ma frustreaza multe lucruri care mi-au scapat de sub control, recunosc ca pierd multe clipe gandindu-ma la trecut si prezent, intrebandu-ma cum va fi viitorul, dar in acelasi timp ma impotrivesc cu incapatanare, nu dau voie acelei stari de dinainte sa ma cuprinda si sa ma faca sa ma pierd din nou. Astazi sunt cu adevarat capabila de a pune lucrurile in balanta, de a simti ca, in ciuda regretelor si nemultumirilor care incearca sa ma demoralizeze, hotararea mea este, de data aceasta, mai puternica.
I do want things to change a bit, I want a different ending, one that doesn't erase every moment that mattered but it feels like there's nothing more I can do and I admitt it's messing with my mind...but..."I won't be broken again, I have to breathe, I can't keep going under..."

Old hopes and dreams

...Astazi am purtat o conversatie cu o prietena care m-a facut sa imi amintesc de ganduri din trecut, de visuri si sperante de adolescent si, astfel, am simtit nevoia sa rascolesc vechile sentimente si am dat peste un text pe care l-am scris cand aveam 16 ani. Nu mai stiu in ce masura acele ganduri si intrebari imi guverneaza viata, dar era frumos cand eram o visatoare, o romantica incurabila. Poate ca inca sunt, poate ca nu am uitat si nu am pierdut acele visuri, doar le-am ingropat mai adanc in mine, in incercarea de a fi mai realista. Aceeasi dorinta veche si prafuita se afla inca undeva intr-un coltisor al sufletului meu, timida si pierduta, sperand ca, intr-o zi, va putea sa iasa la iveala, sa se reveleze fara temeri. Ramane insa de vazut in ce masura voi putea fi vreodata cu adevarat eu....

"I am someone who is looking for love. Real love. Ridiculous, consuming, inconvenient, 'can´t live without each other' love..." But I don't think that love is here, in this world, in this lifetime....

martie 2006
Între mit şi realitate

• Androginul, suflete pereche ce se întâlnesc şi se reunesc într-un singur spirit, jumătatea perfectă, predestin....Mituri sau realitate?

Avem cu toţii, într-un colţ de lume, neştiut de noi, un suflet rătăcitor, geamăn, pe care ne este sortit să îl întâlnim? Un spirit ca al nostru şi totuşi atât de diferit, jumătatea menită să ne întregească, să ne salveze, să ne înalţe? De-a lungul timpului, marii scriitori au folosit această temă în opere lor, sub diferite forme. Platon, în “Banchetul”, explică iubirea şi formarea acesteia, prezentând “Androginul” precum perfecţiunea primordială, adica două fiinţe unite într-un singur trup şi suflet, având o putere mai mare decât cea a zeilor, fiind considerată ameninţătoare şi despărţită de ei din această cauză. Se spune că, de atunci, oamenii rătăcesc frenetic prin lume, căutându-şi jumătatea, pentru a recâştiga Paradisul şi a se reîntregi.
Deşi nu într-un mod atât de idilic, într-adevăr existenţa noastră este guvernată de această dorinţă, de a găsi o persoană care să ne fie alături mereu, cineva căruia să îi dăruim întreaga noastră bogăţie afectivă interioară. Chiar dacă nu cu toţii recunoaştem că suntem dominaţi de o năzuinţă atât de naivă şi romantică, undeva în străfundul sufletului nostru sălăşluieşte această dorinţă de completare,de a ne găsi perechea, de a atinge idealul, perfecţiunea. Persoanele care depăşesc o anumită vârstă şi nu şi-au găsit încă pe cineva care să le fie alături suferă din această cauză, devin frustraţi, aflându-se într-o continuă căutare, considerând că suferinţa lor se datorează singurătăţii, simţindu-se incompleţi şi nefericiţi. Atunci ne pierdem speranţa, începem să ne întrebăm dacă toate aceste visuri şi mituri au corespondent în realitate, dacă există acest suflet pereche, yin-ul pentru yang-ul nostru, cel/cea pe care îl/o vom întâlni într-un moment imprevizibil şi care ne este destinat/ă dinainte de a ne naşte, sau şi existenţa unei jumătăţi perfecte este din nou o iluzie, o speranţă care ne ţine în viaţă, ne face să luptăm şi să nu renunţăm, la gândul că într-o zi vom trăi această utopie? Dar dacă totul este iluzoriu, suntem şi vom fi mereu într-o lungă aşteptare ce se va prelungi la nesfârşit? Sau, în fapt, scopul ultim al existenţei noastre este chiar iubirea, reîntregirea Androginului? Dacă da, atunci atingem cu toţii acest ţel, ne îndeplinim cu toţii menirea? Găsim persoana aceea cu care să ne împărţim viaţa? Există cupluri, care, după zeci de ani de convieţuire, se iubesc ca în prima zi? Dacă în timp idealul păleşte, reuşim noi oare să înclinăm balanţa înspre partea pozitivă şi să închidem ochii în faţa imperfecţiunilor?
Însă toate aceste gânduri şi întrebări ne derutează şi mai mult, ne fac să realizăm cât suntem de nesemnificativi şi de neştiutori de fapt şi câte mai avem încă de descoperit şi de aflat, realizând că nu cunoaştem nici măcar rostul propriei existenţe. De aceea uneori mă întreb: are rost să punem totul sub lupă, să întrebăm şi să investigăm, sau e mai bine să acceptăm ce primim drept firesc, să ne conformăm şi să simţim fără a trece totul prin filtrul raţiunii?

"I'm feelin' rough, I'm feelin' raw, I'm in the prime of my life"

-Vienna "is the perfect place to be single. The city is your date.
- You're dating the city?
- Yes, and it's getting serious, I think I'm in love:) "

...Se spune ca lucrurile marunte te pot face cu usurinta fericit, ca anumite momente sunt de nepretuit, ca uneori persoanele de la care te astepti mai putin pot aduce un zambet pe chipul tau.
Ieri am avut o dupa-masa perfecta de mai. A fost una dintre acele zile in care am simtit ca totul in jurul meu se schimba, parca aerul cald si mirosul de liliac mi-au readus aminte de toate lucrurile bune din viata mea, m-au facut sa simt ca nu e primavara doar afara, ci chiar si in sufletul meu.
In trecut eram o fiinta care se temea de schimbare, dar acum ma simt intrigata si profund multumita de ce mi-a adus acest nou inceput. Uneori doar plimbandu-ma prin acest oras realizez pentru a mia oara cat de mult il ador, simt ca nu mi-as dori sa fiu nicaieri altundeva, ca toate eforturile pe care uneori sunt nevoita sa le depun si toate momentele in care ma simt frustrata sunt un pret mic si irelevant pe care trebuie sa il platesc, spre a merita tot ce mi se ofera.
Sometimes it's really hard to put in exact words what I feel, I just know that yesterday, for the umptieth time, I felt unbelievably lucky and happy, wondering when I changed this much.
Obisnuiam sa dau voie oricarui lucru marunt sa ma supere si sa ma afecteze si nu afirm ca am scapat in totalitate de aceasta slabiciune, dar parca acum simt ca nu am mai cazut asa de usor ca inainte, ca reusesc sa controlez ceea ce simt. E greu de explicat cum am ajuns aici, nu pot sa concretizez sentimentele ce ma incearca, daca spun ca o simpla plimbare cu o prietena mi-a generat toate aceste ganduri...totul devine brusc banal si lipsit de importanta. Pentru mine insa zilele si lunile ce au trecut au avut o cu totul alta semnificatie decat ar putea parea din exterior. Ma simt mai puternica, norocoasa si fericita.
As putea sa ma pierd din nou, gandindu-ma la trecut, la visurile pe care le-am lasat in urma, dar de data aceasta refuz sa o fac. Nu afirm ca de acum incolo va fi doar soare si cer senin, ca voi zambi chiar si atunci cand va ploua, ca nu ma voi lasa usor invinsa, afirm doar ca in momentul de fata viata mea ma multumeste aproape total si nu as mai putea sa imi doresc mai mult decat am, pentru ca nimic nu e perfect and sometimes the little flaws are what make us appreciate the beauty of things and people....
In clipele sau zilele in care voi simti ca ma pierd din nou, va fi suficient sa ma plimb (alaturi de propriile ganduri) prin Viena, sa imi amintesc cat de mult si cat de profund ador acest oras si sa realizez ca..."you can't have it all, but you can have a little piece of everything":)

Untitled

"Don't know where I crossed the line,was it something that I said,or didn't say this time? And I don't know if it's me or you,but I can see the skies are changin' in all the shades of blue..."

...Mi-e imposibil sa explic de ce uneori simt ca imi fuge pamantul de sub picioare, ca raman fara aer sau fara glas, ca pierd controlul asupra propriei persoane, ca nu mai stiu cine sunt si ce vreau, pentru ca multe lucruri pe care eram atat de sigura devin brusc neclare,confuze si incetosate.
Maybe I was poisoned and insecure again, but maybe I was addicted to the constant mood swings that control my feelings sometimes.
Imi dau seama ca au fost suficiente cateva clipe aparent lipsite de relevanta pentru a-mi declansa frustrari si sentimente adanc ingropate, pentru a reinvia toate fantasmele trecutului, pe care am crezut ca le-am invins. M-am schimbat atat de mult si poate totusi nu m-am schimbat deloc. Am reusit sa controlez vechile ganduri ce in trecut ma distrugeau, nu am putut insa sa le distrug iremediabil. Poate trebuie sa accept temerile mele, sa traiesc cu ele fara sa le mai neg, sa fiu mai rationala si sa imi dau seama cat de lipsite de noima sunt. Uneori ma surprinde propria putere si siguranta care ies la iveala in momentele in care ma astept mai putin, alteori insa ma pierd in cateva secunde, izbucnesc din nimic si nu pot sa mai gandesc sau sa mai simt altceva decat aceeasi veche si profunda nemultumire.
Am avut zile in care am simtit cu adevarat ca am inceput o noua viata, care ma face fericita, ma vindeca de tot ce m-a ranit vreodata, dar ma intriga in acelasi timp si orice ar fi nu am de gand sa renunt la ea. Speram la un nou inceput pe mai multe planuri,dar nu a fost sa fie. I guess chapter 1 is still being written.
However, I will not fall apart the way I used to, something changed inside of me si desi intotdeauna mi-a fost greu sa renunt la ce mi-am dorit si simt ca ma doare ca povestea nu s-a desfasurat cum as fi vrut, astazi nu pot sa mai fiu la fel ca in trecut, sa ma refugiez si sa ma pierd.
I can't lie to myself and everyone around me and say it doesn't hurt, because it does, even more than I thought it would, but I know I can not fall apart this time. I've been really happy in the past few months and nothing can take that away from me, because I love my new life and nothing will change that...
I just have to accept the fact that maybe some things are just never meant to be,no matter how much we wish they were...