Eternal quest...

....Noaptea trecuta m-am gasit cumva rascolind din nou trecutul, aceleasi randuri si amintiri vechi, prafuite, pline de zambete si frustrari. Am descoperit aceeasi eterna lupta pe care o duc mereu si care, desi se schimba cu timpul (in aparenta) este (in esenta) si astazi la fel de dureroasa si lipsita de sens.
Ma intreb de ce mi-a fost intotdeauna atat de greu sa accept ca fiecare om e singur, in adevaratul sens al cuvantului. Nimeni, niciodata nu va fi capabil sa patrunda cu adevarat in sufletul tau, sa iti inteleaga sentimentele si gandurile in mod obiectiv si altruist, sa te sprijine neconditionat si pentru totdeauna. Nu sunt insa nici astazi capabila sa accept acest fapt, sa nu il privesc ca pe un esec personal, ca pe o incapacitate de a ma adapta. Ma gasesc astfel clipa de clipa revelandu-mi ganduri ascunse fiecarei persoane care pare ca va reusi, intr-un final, sa reprezinte ceea ce imi doresc. Ma implic emotional cu fiecare om pe care il cunosc, ma atasez de zambete, locuri, amintiri, cumva sperand si acum ca astfel voi putea sa ma autodefinesc, sa evoluez,sa cresc, sa ma maturizez din punct de vedere emotional.
Nu pot sa nu acord incrdere fiecarei persoane pe care o intalnesc, dar, in acelasi timp, nu sunt capabila sa ma abtin sa nu creez asteptari, care de cele mai multe ori nu se realizeaza. De ce nu reusesc sa traiesc doar prezentul, fara a ma chinui mereu sa il transform intr-un viitor? Am simtit de atatea ori ca lupt cu morile de vant, ca bat la usi de mult inchise si, de fiecare data cand renunt la o lupta, imi promit ca nu voi mai avea nicicand aceleasi asteptari. Insa ma gasesc mereu dorind ca ceea ce incerc sa cladesc in prezent sa imi redea ce am pierdut in trecut. Incerc sa dau un sens fiecarei pierderi, sa cred in continuare in basme si povesti... Imi doresc deseori sa pot fi la fel de sceptica precum par, dar in acelasi timp nu as vrea sa ma pierd pe mine, sa dau voie exteriorului sa imi modifice structura interioara. Devine insa obositor sa deschizi usi pe care mai apoi altii le inchid cu atata usurinta, sa investesti sentimente si sa nu culegi nicicand roadele...
Nu scriu ca sa imi plang de mila,ca sa incerc sa ma fac inteleasa, ci doar ca sa am posibilitatea de a revarsa undeva gandurile care uneori se aduna in mine, chiar daca de multe ori nici eu nu sunt capabila sa concretizez ce simt...
I know what I want but will I ever have it?