Seems like in the last couple of days the past came back to haunt me. My frustrations revealed their ugly faces again, wanting to drag me with them along the same lonely and painful road. The only difference is that this time I didn't give in. And I won't, ever again, at least not for this reason. I used to be my own worse enemy, now I want to learn to be my best friend. Does it sound pathetic? I don't really care.
Se spune ca orice critica este constructiva, dar in cazul meu a fost aproape mereu distructiva. I'm my own ruthless reviewer, I've made every loss in my life seem like a personal failure, like a lack of abilities and I will never do that again because now I know that I need myself more than anything else.
Au fost foarte multe momente in viata mea in care persoanele din jur nu mi-au putut vindeca ranile (nu pentru ca nu ar fi incercat, ci pentru ca propria-mi putere interioara mi-a fost intotdeauna cel mai bun aliat) si astfel am ajuns sa realizez ca singura imi fac rau,dar si bine, ca nu mai pot sa ma subapreciez si sa ma pierd la fiecare esec sau vis pierdut, ca nu pot sa ajut pe nimeni, inainte de a ma ajuta pe mine. Astfel, desi in ultimele zile am simtit din nou aceeasi eterna nemultumire in suflet, acel gol imposibil de umplut, nu imi mai dau voie sub nicio forma sa ma invinovatesc, sa fiu in conflict cu propria persoana, sa astept ajutor din exterior, in timp ce structura mea interioara se degradeaza incet,dar sigur.
Am realizat prea multe, am avut zile insorite si fericite, am lasat sa se strecoare in sufletul meu persoane pe care de abia le cunosc, am zambit fara motiv si am incercat sa ma bucur de lucrurile marunte, de cateva clipe fericite si nimeni si nimic nu imi poate lua ce am acum.
No comments:
Post a Comment