"Wie weit hab ich mich von mir selbst entfernen lassen! Durch meine Sehnsucht,die eine große Luftblase in meinem Kopf gebildet hat.Aber jetzt bin ich wieder da. Sehe meine Furcht,meine Zweifel. (...) Das Leben beginnt mein Abenteuer zu werden. Meines! Ich befinde mich auf den Weg- weiß nicht,wohin er führen wird."
"Cat de tare m-am indepartat de propria persoana...Prin dor si dorinta. Dar acum sunt din nou aici, imi vad temerile si frustrarea. (...) Viata incepe sa devina aventura mea! A mea! Ma gasesc pe un drum care nu stiu unde ma va conduce."
...Imi amintesc cand, in urma cu putini ani, intr-un inceput de toamna o prietena de a mea mi-a facut aceasta poza. Imi place foarte mult pentru ca mi se pare ca in ochii mei se citeste sentimentul care ma stapanea: speranta. Anumite lucruri s-au schimbat de atunci, timpul a trecut si, pe nesimtite, am crescut, am pierdut multe si cam castigat poate la fel de multe. Ideea e ca ma gaseam atunci incercand sa o iau oarecum de la capat, ma schimbasem destul de mult, incercam sa las in urma o fetita timida si speriata, care credea ca, daca cei din jur o vor aproba si aclama, va reusi sa faca si ea acelasi lucru. De fiecare data cand privesc aceasta poza imi amintesc optimismul care m-a insotit la inceputul acelui anotimp, dar care, fragil fiind, m-a parasit destul de repede, incapabil sa supravietuiasca celor care au urmat.
However, acest text nu este o reintoarcere in trecut, nu incerc sa imi plang de mila sau sa imi justific felul de a fi. Pur si simplu simt ca astazi ma gasesc stapanita de aceleasi sentimente de atunci: speranta si optimism. Am incredere, insa, ca de data aceasta nu vor mai fi la fel de fragile. Cred si sper ca in ochii mei se citeste aceeasi hotarare, careia nu ii voi mai permite sa se lase infranta cu atata usurinta.
Vreau sa privesc doar inainte, simt cum treptat las in urma tot ce a fost gresit in trecut, fara sa uit insa de unde am plecat, de oamenii pe care ii iubesc, de momentele care m-au facut cine sunt astazi. Sunt constienta de faptul ca ne invartim cu totii in acelasi cerc si ca, desi acum este primavara, candva toamna va reveni, luand cu ea soarele si florile si aducand din nou aceeasi ploaie rece si distrugatoare. Singura diferenta e ca de data aceasta nu ma voi mai intreba cand voi pierde ce am, nu ma voi mai teme de ceea ce urmeaza, voi incerca sa traiesc aici si acum, sa lupt fara sa ma pierd, sa spun ceea ce simt fara sa ma tem de consecinte, sa fiu eu indiferent daca cei din jur sunt de acord sau nu.
Nu mai vreau sa simt ca nu sunt de ajuns nici pentru mine,nici pentru voi. Nu vreau sa mai ofer explicatii, sa simt ca sunt singura careia ii pasa, sa fac eforturi a caror roade sa nu le pot culege niciodata. Nu vreau sa mai intampin raceala din partea celor carora le ofer doar afectiune, nu mai vreau sa fiu singura care lupta si nu mai vreau sa ma invinuiesc pentru tot ce se intampla. Imi voi asuma responsabilitatea faptelor, dar in acelasi timp voi fi si capabila de a privi in jurul meu.
Nu afirm ca voi fi doar vesela, optimista si plina de speranta de acum incolo. Afirm doar ca voi fi mai puternica.
No comments:
Post a Comment