Unconditional love?

"There's no unconditional love,only unconditional need."


Ar trebui sa spun de la inceput ca nu incerc sa ma autocaracterizez, supraapreciez sau sa ma laud prin cele ce urmeaza sa le scriu. Incerc doar sa imi deschid singura ochii, sa imi justific faptele, sa imi caut vina, dar si nevinovatia in acelasi timp.

Am fost intotdeauna genul de persoana care sare in ajutorul tuturor: familie, prieteni sau chiar necunoscuti. It's how I was raised. De ce nu as ajuta pe cineva daca am posibilitatea? De ce sa nu aduc un zambet pe chipul cuiva daca imi sta in puteri sa fac asta? Rareori m-am intrebat cine ar face acelasi lucru pentru mine si desi ma durea sa vad ca nu gaseam multi oameni in jurul meu cand eu eram persoana care striga dupa ajutor,acest lucru nu m-a facut sa ma schimb sau sa renunt.
De nenumarate ori, insa, am renuntat la dorintele proprii pentru cei din jurul meu, mai ales pentru persoanele la care tin. Consider ca atunci cand iubesti pe cineva, ii esti alaturi la bine si la rau, faci sacrificii in numele persoanei respective si poti ajunge, poate, chiar sa uiti de tine. Daca atunci cand gresesti cei care afirma ca te iubesc nu iti sunt alaturi, atunci cine va fi? Dar ce se intampla cand, incercand sa repari greselile altcuiva, ajungi sa te pierzi pe tine? Nu ma refer aici deloc la faptul ca cineva a profitat de disponibilitatea mea, ma refer la remuscarile care ma chinuie pentru ca, ajutand o persoana de langa mine, am ajuns sa fiu eu cea care greseste, sa fiu pusa in situatii in care nu credeam ca voi ajunge vreodata, sa ma simt responsabila pentru o fapta care pana acum imi parea de neiertat, in ciuda faptului ca nu eu am savarsit-o. A fost de ajuns sa fiu acolo, sa fiu putin mai mult decat un privitor, sa nu incerc sa impiedic ce urma sa se intample.
Nu regret ca am fost acolo, greseala trebuia reparata si nu cred ca am fi putut gasi o alta cale, dar simt ca nu vreau sa mai fiu pusa vreodata in aceeasi situatie, simt ca s-a intrecut o oarecare limita pentru ca am fost mult prea dispusa de a-i ajuta pe cei din jur,fara sa ma intreb ce repercursiuni ar avea acest fapt asupra mea.
Nu stiu de ce ma gasesc atat de des in situatii in care ma invinovatesc pentru greselile altora, ma stresez si ma consum inutil pentru cel mai nesemnificativ detaliu, ma simt responsabila pentru tot ce se intampla in jurul meu si incerc sa remediez orice situatie sau conflict, desi nu ma priveste direct. Uneori simt ca am obosit sa mai fiu la mijloc, sa stabilesc puntea de legatura intre diverse persoane, sa ma impart in mii de bucati, ca sa fiu acolo pentru fiecare si, mai mult, ma intreb ce anume m-a determinat sa fiu asa. Nu vreau sa imi schimb felul de a fi, m-as pierde complet daca as incepe sa intorc spatele celor pe care ii iubesc, dar uneori doare ca ma gasesc prea des in aceeasi situatie si mai ales....doare ca trebuie sa inteleg de ce uneori ma trezesc singura, ajungand sa ii justific pe cei care ar trebui sa fie acolo, sa le gasesc si sa le tolerez motivele, ignorand faptul ca egoismul ne guverneaza viata...