Old hopes and dreams

...Astazi am purtat o conversatie cu o prietena care m-a facut sa imi amintesc de ganduri din trecut, de visuri si sperante de adolescent si, astfel, am simtit nevoia sa rascolesc vechile sentimente si am dat peste un text pe care l-am scris cand aveam 16 ani. Nu mai stiu in ce masura acele ganduri si intrebari imi guverneaza viata, dar era frumos cand eram o visatoare, o romantica incurabila. Poate ca inca sunt, poate ca nu am uitat si nu am pierdut acele visuri, doar le-am ingropat mai adanc in mine, in incercarea de a fi mai realista. Aceeasi dorinta veche si prafuita se afla inca undeva intr-un coltisor al sufletului meu, timida si pierduta, sperand ca, intr-o zi, va putea sa iasa la iveala, sa se reveleze fara temeri. Ramane insa de vazut in ce masura voi putea fi vreodata cu adevarat eu....

"I am someone who is looking for love. Real love. Ridiculous, consuming, inconvenient, 'can´t live without each other' love..." But I don't think that love is here, in this world, in this lifetime....

martie 2006
Între mit şi realitate

• Androginul, suflete pereche ce se întâlnesc şi se reunesc într-un singur spirit, jumătatea perfectă, predestin....Mituri sau realitate?

Avem cu toţii, într-un colţ de lume, neştiut de noi, un suflet rătăcitor, geamăn, pe care ne este sortit să îl întâlnim? Un spirit ca al nostru şi totuşi atât de diferit, jumătatea menită să ne întregească, să ne salveze, să ne înalţe? De-a lungul timpului, marii scriitori au folosit această temă în opere lor, sub diferite forme. Platon, în “Banchetul”, explică iubirea şi formarea acesteia, prezentând “Androginul” precum perfecţiunea primordială, adica două fiinţe unite într-un singur trup şi suflet, având o putere mai mare decât cea a zeilor, fiind considerată ameninţătoare şi despărţită de ei din această cauză. Se spune că, de atunci, oamenii rătăcesc frenetic prin lume, căutându-şi jumătatea, pentru a recâştiga Paradisul şi a se reîntregi.
Deşi nu într-un mod atât de idilic, într-adevăr existenţa noastră este guvernată de această dorinţă, de a găsi o persoană care să ne fie alături mereu, cineva căruia să îi dăruim întreaga noastră bogăţie afectivă interioară. Chiar dacă nu cu toţii recunoaştem că suntem dominaţi de o năzuinţă atât de naivă şi romantică, undeva în străfundul sufletului nostru sălăşluieşte această dorinţă de completare,de a ne găsi perechea, de a atinge idealul, perfecţiunea. Persoanele care depăşesc o anumită vârstă şi nu şi-au găsit încă pe cineva care să le fie alături suferă din această cauză, devin frustraţi, aflându-se într-o continuă căutare, considerând că suferinţa lor se datorează singurătăţii, simţindu-se incompleţi şi nefericiţi. Atunci ne pierdem speranţa, începem să ne întrebăm dacă toate aceste visuri şi mituri au corespondent în realitate, dacă există acest suflet pereche, yin-ul pentru yang-ul nostru, cel/cea pe care îl/o vom întâlni într-un moment imprevizibil şi care ne este destinat/ă dinainte de a ne naşte, sau şi existenţa unei jumătăţi perfecte este din nou o iluzie, o speranţă care ne ţine în viaţă, ne face să luptăm şi să nu renunţăm, la gândul că într-o zi vom trăi această utopie? Dar dacă totul este iluzoriu, suntem şi vom fi mereu într-o lungă aşteptare ce se va prelungi la nesfârşit? Sau, în fapt, scopul ultim al existenţei noastre este chiar iubirea, reîntregirea Androginului? Dacă da, atunci atingem cu toţii acest ţel, ne îndeplinim cu toţii menirea? Găsim persoana aceea cu care să ne împărţim viaţa? Există cupluri, care, după zeci de ani de convieţuire, se iubesc ca în prima zi? Dacă în timp idealul păleşte, reuşim noi oare să înclinăm balanţa înspre partea pozitivă şi să închidem ochii în faţa imperfecţiunilor?
Însă toate aceste gânduri şi întrebări ne derutează şi mai mult, ne fac să realizăm cât suntem de nesemnificativi şi de neştiutori de fapt şi câte mai avem încă de descoperit şi de aflat, realizând că nu cunoaştem nici măcar rostul propriei existenţe. De aceea uneori mă întreb: are rost să punem totul sub lupă, să întrebăm şi să investigăm, sau e mai bine să acceptăm ce primim drept firesc, să ne conformăm şi să simţim fără a trece totul prin filtrul raţiunii?