De multe ori am recitit anumite carti,am revazut anumite filme, in speranta de a regasi sentimentele care m-au incercat la inceput. Multi oameni considera lipsit de sens sa citesti o carte de mai multe ori, dar eu cred ca la fiecare lectura redescoperim nu doar ceva nou printre randuri, ci si in propria persoana.
Astfel, zilele trecute am redeschis o carte atat de draga mie nu doar pentru ca are valoare sentimentala, ci si pentru ca am citit-o...nici nu mai stiu daca de 5 sau 6 ori si de fiecare data am savurat lacoma fiecare cuvant, m-am pus in pielea fiecarui personaj, m-am pierdut printre randuri si am blocat orice sunet sau zgomot exterior. Din dorinta de a impartasi cu anumite persoane ceea ce eu am descoperit lecturand aceasta carte, am cautat-o si in limba romana (varianta originala fiind in limba germana), dar fara succes.
Astazi, dupa ce am incheiat din nou lectura, nu ma pot abtine sa nu impartasesc, sa incerc sa traduc (macar aproximativ) cateva randuri care simt ca mi se adreseaza direct, care imi sunt dragi si care, de fiecare data cand le-am citit, au atins ceva in sufletul meu. Stiu ca totul este relativ si probabil fiecare dintre noi va interpreta altfel aceste cuvinte. Pot doar sa spun ca iubesc aceasta carte pentru intensitatea ei,pentru ca, desi actiunea se desfasoara in doar cateva zile,sunt descrise drame omenesti pe mai multe planuri, izvorate din probleme cotidiane, chiar banale. Noi oamenii putem rezista fizic multor incercari, dar structura noastra interioara,sufleteasca este mult mai fragila. Nu avem nevoie de razboaie sau alte catastrofe naturale pentru a simti ca ne-am pierdut, ne-am prabusit, pentru a simti ca sufletul nostru este sfasiat.
Astfel, aceasta carte atat de draga mie ("Hannah liebt nicht mehr", in traducere: "Hannah nu mai iubeste", un titlu aparent superficial, dar cu atat de multa insemnatate o data ce ii intelegi sensul) reveleaza drama(nascuta poate din motive aparent lipsite de noima) unei adolescente de aproape 18 ani si totodata suferinta celor din jur,care se simt neindreptatiti in momentul in care aceasta le refuza ajutorul:parintii (a caror suflet se deschide in fata noastra,a cititorilor, pe tot parcursul cartii) si prietena ei cea mai buna, persoane care nu inteleg ca ceea ce simte si face Hannah nu este un atac personal,este doar rezultatul factorilor exteriori care au distrus-o treptat, involuntar. Margrett este singura care incearca sa priveasca totul si din perspectiva fetei, dorind sa o salveze si punandu-se in locul ei intr-un mod total lipsit de egoism.
Ceea ce urmeaza sa traduc sunt randuri dintr-un jurnal, apartinand lui Margrett, care prin aceste cuvinte incearca sa o aduca pe Hannah mai aproape de ea.
(Considerand faptul ca voi alege doar anumite fragmente, sper ca urmatoarele propozitii sa aiba vreun sens)
"Nu vreau sa mai sufar,pentru ca o alta persoana imi cauzeaza durere. Voi fi alaturi de mine. Imi voi apara gradina, pe care am ingrijit-o cu atat de mult efort in ultimii ani. Voi fi deschisa, daca voi simti acelasi lucru din partea celuilat, dar ma voi inchide cand ma voi simti neindreptatita. In momentul de fata sufletul meu este complet inchis. Si doare.
(....)
Cat de tare m-am indepartat din nou de propria persoana...Prin dor si dorinta. Dar acum sunt din nou aici, imi vad temerile si frustrarea. Este atat de simplu si imi este bine din nou. Sunt profund tulburata de faptul ca reincepusem sa ma mint singura. Aproape ca am uitat de ranile mele. Sunt recunoscatoare ca mi-am regasit drumul. Viata incepe sa devina aventura mea! A mea! Ma gasesc pe un drum care nu stiu unde ma va conduce.
(....)
Imi simt sufletul profund ranit pentru ca fac intotdeauna aceleasi greseli. Ma las ranita mult prea usor, pentru ca nu impun anumite limite.
(....)
Lipsa de iubire a fost mereu prezenta in viata mea. Nu o mai vreau,nu mai am nevoie de ea,de aceeasi raceala. Ma surprinde totusi constant fapul ca inca o traiesc. Intrebarea este: de ce?!
Exista clipe in care experienta acestei lipse de iubire si raceli ma face sa ma simt lipsita de puteri. Ma simt de parca m-ar parasi intreaga energia, temerile si agresivitatea luandu-i locul si lasandu-ma confuza.
(...)
Ma simt lipsita de aparare in fata unui om pe care il iubesc si de la care sper si astept iubire si caruia,din aceste motive, ii tolerez prea multe.
Acum cativa ani am citit jurnalele Sylviei Plath. O anumita fraza mi s-a intiparit in minte: Este groaznic cand trebuie sa ii consolezi pe cei care te ranesc, care iti ucid sufletul....(...) Le dau unor oameni mult prea multe sanse. Inteleg, iert, consolez.
Voi incerca sa nu ma mai las calcata in picioare. Voi incerca sa fiu puternica pentru mine insami. Daca ma vei rani, nu ma vei vedea suferind!
(...)
Intotdeauna mai exista un licar de speranta, care face ca aceste conflicte sa fie tolerabile,mai usor de suportat. In adancul sufletului meu stiu,totusi, ca nu merita. Astfel,ma vad din nou obligata sa ingrop un vis. Este inimaginabil de greu!
(....)
Ma simt atat de trista... Atunci cand rascolesc scrisorile vechi ma simt de parca as tine in mana cateva frunze de toamna, uscate si umede. A inceput cu atata grija si afectiune...si deja apartine trecutului. Viata inseamna a-ti lua ramas bun, dar atat de repede, de rece si lipsit de iubire? Nu m-as fi asteptat sa te retragi cu atata lasitate. In ciuda acestor fapte, uneori in mine zace un minuscul licar de speranta, dar acest lucru este cel mai rau. Tacerea doare, mai ales cand nu e nimeni aici.
(....)
Mi-a devenit,brusc, clar faptul ca prin toate aceste relatii tulburatoare nu imi dau voie sa traiesc cu adevarat, sa simt fericire. Nu am reusit pana acum sa imi impartasesc bucuria de a trai cu niciun barbat, asa cum imi doresc: sa cant, sa fug, sa imbratisez un copac, sa ma arunc in mare, sa ma ingrop in nisip sau sa ascult pur si simplu cantecul pasarilor. Este greu de descris. Cel mai usor ar fi sa spun ca imi doresc o persoana alaturi de care sa simt ca traiesc. (....)
Iubirea este puntea de legatura dintre om si viata,cer, Dumnezeu. Iubirea creste si se dezvolta treptat..."
Sper ca am reusit oarecum sa trezesc un anumit interes fata de aceasta carte, fara a-i crea o imagine falsa...
No comments:
Post a Comment