I can't and don't want to be like this anymore. Poate uneori nu pot sa imi reprim o izbucnire, sunt prea multe lucruri pe care mi le doresc, prea multe sentimente adunate de-a lungul timpului (din care putine au avut corespondent in realitate), cateva esecuri si multa nemultumire, de aceea imi e greu sa ma abtin cateodata.
Dar nu vreau sa fiu catalogata ca fiind trista sau nerecunoscatoare. Da, sunt anumite goluri in sufletul meu pe care inca nimeni nu a reusit sa le umple, multe pe care persoane la care am tinut le-au lasat in urma lor la plecare, dorinte si visuri neimplinite, dar refuz sa renunt, sa ma schimb sau sa ma pierd.
Intotdeauna am fost o optimista care a purtat masca unei pesimiste. Ma temeam ca un esec ma va lua prin surprindere, incercam sa constientizez mereu posibilitatea unei mari pierderi, ba chiar spuneam cu voce tare ca o dezamagire mi s-ar parea mult mai probabila decat un castig. Insa, ceea ce putine persoane stiu este ca sufletul meu spera mereu si refuza sa accepte ca, de fapt, tot ceea ce simt ar putea sa fie in zadar. Nu am fost,deci, niciodata cu adevarat pregatita pentru ce e mai rau si am fost mereu luata prin surprindere, ranita de fiecare minciuna sau vis pierdut. Sunt o incapatanata, urasc sa pierd, sa accept ca nu pot obtine ceea ce imi doresc si sa trec mai departe fara sa ma revolt. Poate de aceea m-am agatat de atatea ori de persoane in a caror suflet nu aveam loc, de sentimente pe care nu voiam sa le las in trecut, de scopuri greu de atins. Uneori am avut mai mult de pierdut si mi-ar fi fost mai usor sa fiu capabila sa renunt, sa intorc spatele, dar niciodata nu am putut sa ma dau batuta, desi parea ca fac exact contrariul.
Astazi nu vreau nimic mai mult decat sa privesc inainte, plina de speranta si sa astept primavara cu aceeasi nerabdare cu care o fac in fiecare an. Razele de soare mi-au adus intotdeauna un nou inceput, anotimpul meu drag mi-a fost mereu un aliat si sper ca si de data aceasta va fi la fel. Vreau sa lupt, fara pesimism, vreau sa cred, fara sa ma tem si sa fac tot ce imi sta in putinta sa obtin ce imi doresc de atata timp. Sunt departe de visul meu,dar cu fiecare zi ce trece, ma apropiu tot mai mult de implinirea lui si nu mai vreau sa ma prabusesc sub povara stresului, a neputintei, sa accept o noua infrangere. M-am schimbat pe nesimtite, la fel si viata mea, iar acum trebuie sa renunt cu adevarat la tine si la trecut, la speranta ca acesta va avea candva si un viitor.
I will embrace the fact that I might forever be lonely. Poate nu in adevaratul sens al cuvantului, dar asa cum simt eu singuratea:atat de intensa, chiar si cand sunt inconjurata de nenumarati oameni. Dar nu o voi mai vedea ca pe un dusman de neinfrant, ca pe un esec personal.
Stiu ce imi doresc cel mai mult sa obtin si nu mai vreau sa ma dau batuta, nu mai vreau sa ma distragi, nu vreau sa imi mai bantui viata, sa ma indepartezi de fiecare data cand incerc sa contruiesc o punte de legatura, sa ma faci sa ma simt responsabila de tot ce se intampla gresit, de zidul dintre noi. Vreau sa cred in mine, in noul inceput ce ma asteapta, fara tine, fara nimeni care m-ar putea rani din nou...
No comments:
Post a Comment