"You're poison running trough my veins...."

"Someday,somehow gonna make it alright but not right now"

I'm a liar. I've lied to myself and to everyone else and it's not the first time.
Nu am reusit sa fiu hotarata si puternica. Au fost de ajuns cateva clipe ca sa imi intoarca intreaga lume pe dos, sa ma determine sa ma autoagamesc ca ma pot multumi cu ce mi se ofera, ca sunt capabila sa lupt cu propria fiinta, sa cred ca putem fi putin mai mult decat straini. De fiecare data ma conving de naivitatea mea,de faptul ca nu are rost sa te mai vreau in viata mea nici macar amical, dar totusi, ceva in mine nu ma lasa sa accept acest fapt.
As fi vrut sa opresc timpul atunci cand am vorbit, cand am simtit ca intr-un final am reusit sa dau glas frustrarilor mele, iar tu pareai sa intelegi si sa doresti cu adevarat sa schimbam (intr-o mica masura) ceva. Acum...nu mai stiu. Sunt eu de vina? Am inchis din nou usa? Ai inchis-o tu? Creez scenarii in mintea mea? Nu mai stiu ce vreau,stiu doar ca nu imi e bine, ca nu mai pot sa continui asa (in ceea ce te priveste): pret de cateva clipe ma faci sa zambesc, dar apoi totul doare incredibil de mult.
Am trait mereu cu gandul ca tot ce se intampla are un scop, o finalitate, dar nu inteleg unde am putea vreodata sa ajungem noi doi. Ma doare sa recunosc ca, uitandu-ma inapoi, vad mai multe clipe pline de temeri si frustrari, decat zambete sincere. Nu mai vreau. Nu mai am forta necesara. Si totusi imi este imposibil sa accept gandul ca as putea sa nu te mai vad nici macar pentru cateva clipe scurte, sa nu te mai aud, sa nu stiu de tine intr-o mica masura, sa inchid de tot usa, fara a privi inapoi. Sunt prinsa in acelasi cerc vicios in care ma invart neincetat fara scapare. Si doare. Uneori as vrea sa iti spun sa iesi din viata mea, sa urlu sa ma lasi in pace, dar totusi nu asta imi doresc.

...Cine esti? Cine esti tu?