Lost in time....

" ...Cause I can't move forward while looking behind" (Hoobastank-"More than a memory")

...I find myself,once again, grieving my beloved past,my childhood,the times when everything was so easy,yet so dramatic. I'm caught somewhere between who I was and who I am trying to be, I wanna embrace my life here, because I love it in it's every aspect, but it seems that something keeps pulling me back. My failure makes me think I can not move forward with my life, but there is no place for me in the one I left behind. Somehow I keep struggling to find my place,my goal,my meaning, but I keep looking behind, allowing the past to haunt me. So here I am, revealing old thoughts .....



Relativitate (noiembrie 2008)

Fiecare dintre noi s-a simtit, macar o data in viata sa, frustrat si deznadajduit, deoarece nu a fost capabil sa interpreteze sentimentele celui de langa el. Traim intr-o lume in care domina relativitatea, si, astfel, devine tot mai greu si mai riscant sa incerci sa cunosti o persoana, ba chiar sa te implici emotional, posibilitatea de a ajunge ranit fiind tot mai mare. Cu totii am dori sinceritate si directitudine din partea celuilalt, dar ce se intampla cand propriile sentimente ajung sa ne deruteze, cand nu mai reusim sa dam un sens faptelor si gandurilor noastre, cand propria persoana devine o enigma? Uneori incercam in zadar sa ne explicam gesturile si chiar si sentimentele, spunem ca suntem "derutati" pentru ca nu reusim sa ne intelegem propriile ganduri. Suntem noi oare chiar atat de confuzi, sau ne temem de adevarata insemnatate a faptelor noastre, fugim si negam ceva ce ne sperie? Multi dintre noi refuzam sa acceptam ca suntem indragostiti de o persoana, pe care, rational vorbind, nu am avea cum sa o iubim sau, de multe ori, incercam, in van, sa resuscitam relatii si sentimente de mult stinse, pentru ca nu putem incheia un capitol al vietii noastre, nu putem accepta ca ceva sau cineva care, candva, a contat mult pentru noi nu mai este acolo....
Prin urmare, daca deseori nu intelegem ceea ce simtim, nu cunoastem abisurile propriei fiinte, cum am putea sa pretindem celor din jurul nostru sa nu ne ascunda ceea ce gandesc?
Ciudat cum tot ceea ce ne inconjoara devine o enigma, realizam ca, de fapt, nu cunoastem adevarul universal, ca tot ceea ce in viata noastra de zi cu zi pare banal este, in fapt, inexplicabil sau greu de deslusit, traim inconjurati de mister, dar, refuzand sa acceptam acest adevar care ne-ar determina sa ne pierdem in intuneric, actionam asa cum mereu o facem noi oamenii: ne conformam si ascundem teama atat de adanc inlauntrul fiintei noastre (precum am facut cu multe alte sentimente ce odata ne-au stapanit), incat, cu timpul, ajungem sa uitam ca este acolo, ca am simtit-o vreodata...
Traim, deci, o mare minciuna?