Ma gasesc din nou traind aceleasi sentimente pe care nu credeam ca mi le vei mai genera, dar poate ca timpul si distanta nu au fost suficiente ca sa cladeasca un zid puternic si de nedoborat intre noi. Cu toate acestea, stiu ca totul se intampla doar in capul meu, iar indiferenta de care dai dovada nu este o fatada. Nu stiu cum si de ce eu nu am reusit sa las in urma sentimentele, putinele amintiri, gandurile si vorbele spuse fara rost.
Credeam ca am devenit indiferenta, ca am uitat tot ce ai cauzat, dar intorcandu-ma aici unde trecutul este mai viu ca oricand, am realizat ca sufletul meu a ramas neschimbat, ca nu pot lasa inca deoparte zilele in care ma pierdeam in propriile visuri, crezand ca poti fi asa cum pareai, crezand ca putem fi asa cum mi-am imaginat. Esti si astazi o iluzie de nerealizat, o iluzie de care, orice as face, nu ma pot desprinde. Am incercat de nenumarate ori sa renunt, ratiunea mea imi dicteaza ce sa fac, dar se pare ca ma pierd in mod incontrolabil, de fiecare data cand te intalnesc. M-am aflat de atatea ori in conflict cu propria persoana,cu propriile sentimente, dar niciodata gandurile, obiectivitatea mea nu au putut sa puna stapanire pe senzatiile ce ma incearca. As vrea sa pot fi atat de realista cum credeam ca sunt, atat de puternica cum incerc sa par, atat de stapana pe mine si pe propriul destin, dar au fost de ajuns cateva clipe sa ma pierd din nou, sa imi dau seama cat de fragila este aparenta mea putere.
Ce imi ramane de facut?
Sa ingrop din nou aceste iluzii in speranta ca intr-o zi nu vor mai iesi la iveala....
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment